Sistemul fiscal algerian a cunoscut profunde reajustari pentru a fi cat mai bine adaptat la economia de piata. Noul peisaj economic necesitand un cadru fiscal rational si modern de exercitare eficace a rolului sau de regulator economic.

Dispozitivul reformei fiscale raspunde la patru obiective:

-uniformizarea regulilor fiscale pentru agentii economici, care exercita aceleasi activitati;

-respectarea echilibrului fiscal pentru toti cetatenii algerieni;

-reglementarea activitatii economice prin crearea de facilitati activitatilor considerate ca prioritare, precum si utilizarea instrumentului fiscal pentru orientarea investitiilor spre alte sectoare importante.

 

Societatile economice care desfasoara activitati in Algeria trebuie sa plateasca :

- impozit pe beneficiile societatii- IBS, pe an calendaristic, de 25%. Se reduce la 12,5% in situatia reinvestirii. De asemenea sunt stabilite cote speciale precum: 10% pentru venitruri din depozite bancare, 20% din contracte de management.

- impozit pe venitul global –IRG. Acesta variaza de la 10 la 40% in functie de veniturile anuale realizate. De asemenea se diminueaza cu cote de 10,30,50% in raport de situatia familiara (necasatorit, casatorit, familie numeroasa, locuieste in zone defavorizate);

- impozit pe valoarea adaugata –TVA. Acesta are o valoare generala de 17 % si una redusa de 7% (medicamente si carti).

- impozit pe plus valoare, in situatia bunurilor imobiliare;

- impozit pe dividente –15%;

- impozit pe dobanzi – 10 pana la 50%;

- impozit pe chirii – 7% pentru locuinte si 15% pentru alte spatii.

- taxa pe activitate profesionala – TAP, cca.2%

- taxa pentru comercializare alcol – 4000DA/hectolitru +4%

 

Pentru societatile straine care desfasoara activitati in Algeria sunt percepute impozite si taxe dupa cum urmeaza:

- pe cifra de afaceri (TVA, TAP),

- pe beneficii – IBS;

- pentru bunuri si edificii – impozit pe proprietate sau taxa funciara, si taxa de protectie a terenurilor si imobilelor.

In conformitate cu Legea finantelor complementare din august 2009 societatile straine care au ca obiect de activitate import - exportul de marfuri si servicii sunt obligate sa cedeze 30% pentru parteneri algerieni. In domeniul investitiilor fiecare societate straina nu poate detine decat 49% din capital iar 51% se poate constitui din parteneriate cu societati algeriene. Pentru marile investitii conditiile de functionare a societatilor straine este negociat la Consiliul National al Investitiilor, care functioneaza la nivelul Guvernului. Pentru dezvoltarea oricarei investitii in Algeria este necesar sa se realizeze contactul cu Agentia Nationala pentru Dezvoltarea Investitiilor (ANDI).

 

Facilitati oferite de Algeria investitorilor straini. Regimul investitiilor straine este reglementat de Codul Investitiilor din 05.10.1993, cu urmatoarele principii de baza :

-libertatea investitiilor. Cu exceptia catorva domenii, investitorilor straini li se asigura libertatea efectuarii de investitii in Algeria, individual sau in cooperare cu firme algeriene publice sau private, in realizarea unor proiecte noi, extinderi de capacitati, reabilitarea sau restructurarea unor capacitati economice existente;

-simpla declaratie. Investitorul strain nu trebuie sa obtina o aprobare prealabila, fiind necesara o declaratie simpla privind intentia de realizare a unei investitii, declaratie ce se depune la Agentia Nationala pentru Dezvoltarea Investitiilor (ANDI).

Garantii :

-intangibilitatea avantajelor dobandite (mai ales din punct de vedere fiscal);

-asigurarea transferului liber al capitalului ;

-protectia asupra exproprierii ;

-reglementarea litigiilor de arbitraj international, in cadrul conventiilor semnate de Algeria.

Facilitatile acordate investitorilor straini difera functie de regimul investitiei realizate. In acest sens sunt definite tipuri de regimuri de investitii, respectiv:

 -proiectele de investitii au ca scop integrarea economica, crearea de locuri de munca, transferul de tehnologie, substituirea importurilor si promovarea exporturilor. Printre facilitatile oferite in cadrul acestei categorii de investitii, pentru o perioada de 3 ani se numara:

-exonerarea de taxa funciara aferenta bunurilor imobiliare ce constituie parte a investitiei;

-exceptarea de la plata TVA aferenta bunurilor si serviciilor ce concura la realizarea investitiilor;

-aplicarea unei taxe vamale de 3% pentru bunurile importate ce sunt folosite la realizarea investitiei;

-functie de decizia ANDI, se poate acorda exonerarea de la plata impozitului pe profit, pe o perioada de 2-5 ani;

-plata unui impozit redus pe profit (dupa perioada de exonerare ) in cazul profitului reinvestit.