Domnul Presedinte al Patronatului Societatilor din Constructii - Cristian Erbasu - a fost invitat in calitate de key - speaker la atelierul tematic ,,Transportul rutier" din cadrul Forumului regional de afaceri „Franţa - Europa de Sud-Est ”, organizat la Bucureşti în perioada 11 - 12 februarie 2014, la care a participat si Domnul Secretar General PSC Tiberiu Andrioaiei. Domnul Presedinte a lansat, in cadrul workshop-ului, ideea unui program multi-anual de conectare a infrastructurii din Romania la trendul pozitiv al agriculturii. Programul, care are avantaje pentru mai multe sectoare, in special cel al constructiilor, se va discuta in cadrul patronatului pentru a fi propus autoritatilor publice.

 

Prin acest eveniment de mare amploare organizatorii si-au propus să faciliteze dialogul direct dintre companiile locale şi străine, pentru identificarea căilor de cooperare economică, şi să le ofere participanţilor informaţiile necesare despre mediul de afaceri, situaţia economică, cadrul legislativ şi oportunităţile de a investi în această regiune.

Peste 100 de companii franceze şi 300 de companii din România şi Europa de Sud-Est  au participat, în perioada 11- 12 februarie 2014, la Bucureşti, la forumul de afaceri organizat de Misiunea Economică a Ambasadei Franţei în România, UBIFRANCE.

Franţa este al treilea investitor străin din România, cu investiţii de aproximativ 7 miliarde de euro,  şi un important angajator, în companiile franceze prezente aici lucrând peste 122.000 de angajaţi. De asemenea, Franţa este al patrulea partener comercial al României, schimburile comerciale atingând, în 2012, suma de 6,2 miliarde de euro. Companiile franceze din România activează preponderent în industria auto, sectoarele bancar şi asigurări, telecomunicaţii, retail, industria agroalimentară, energie, infrastructură şi echipamente de transport, materiale de construcţii.