In actuala situatie, in care majoritatea firmelor de constructii „someaza” sau au lucrari de mica amploare si cu totul si cu totul aleatoriu, PSC face eforturi laudabile de a revigora cel mai dinamic si sigur sector, care asigura cresterea economica, reducerea somajului prin crearea de noi locuri de munca si realizarea de investitii in toate domeniile de activitate. Un lucru nu prea usor, dar realizabil daca tinem seama de faptul ca, partial, au fost preluate si sunt in lucru o serie de lucrari in tara si in strainatate.
In programul de internationalizare vizam, in primul rand, tarile non-europene, de regula cele post-conflict, aflate in plina dezvoltare economica, si anume, nordul Africii, Orientul Mijlociu dar si Federatia Rusa si, din acest an, Kazahstan si una dintre tarile vecine, Republica Moldova, care a semnat recent Acordul de Asociere cu Uniunea Europeana, cu scopul de a asigura cresterea economica, stabilitatea si prosperitatea zonei respective.
In urma analizelor de oportunitate, Patronatul Societatilor din Constructii a identificat in Republica Moldova importante oportunitati economice, in primul rand datorita pozitiei geografice favorabile, fiind, totodata, vecin imediat al Uniunii Europene, cat si membru al Comunitatii Statelor Independente.
Republica Moldova prezinta o serie de facilitati fiscale atractive: TVA-ul de 20%, costul redus al fortei de munca – SALARIUL mediu de 190 de euro/luna, dar si impozitul pe profit de 12%. In 2013 valoarea investitiilor in constructii in Republica Moldova s-a dublat fata de anul precedent, ajungand la 6 miliarde lei.
Si statisticile din domeniul constructiilor, pe elemente de structura a lucrarilor executate, sunt incurajatoare. Predomina efectuarea lucrarilor de constructii noi, realizate in volum de 3,4 miliarde lei, pondere care constituie 55% din volumul total al lucrarilor de constructii executate, in crestere cu 5,9% fata de 2012. Lucrarilor de reparatii capitale si curente le-a revenit 40% din volumul total al lucrarilor executate in antrepriza.
O alta motivatie a selectarii acestei destinatii este traditia de cooperare dintre cele doua state, pana in momentul de fata fiind semnate o gama larga de acorduri de cooperare sectoriala intre Republica Moldova si Romania, in urmatoarele domenii: dezvoltare regionala, constructii, justitie, finante, comert, mediu de afaceri, transport, securitate sociala, invatamant, agricultura etc. Mai mult, in urma discutiilor si a parteneriatelor stabilite in cadrul misiunilor economice din Rusia – edtiile 2012 si 2013 – si a celei din Kazahstan, am participat, in perioada 1 – 6 iunie 2014, cu o delegatie formata din 9 firme reprezentative din domeniul constructiilor si al energiei regenerabile si trei delegati oficiali – doi reprezentanti ai Ministerului Economiei si reprezentantul PSC, domnul secretar general Tiberiu Andrioaiei, prilej cu care continuam strategia de internationalizare, prin participarea pe pietele din aceasta zona a Comunitatii Statelor Independente.
Pentru a parcurge articolul integral, va invitam sa accesati link-ul: http://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2014/08/01/psc-promovarea-firmelor-romanesti-de-constructii-in-comunitatea-statelor-independente/#.U-s7-OOSwqA