Știri

           Palatul Cantacuzino, supranumit și „Micul Trianon”, a fost construit la Florești, județul Prahova de boierul Gheorghe Grigore Cantacuzino, zis Nababul, pentru nepoata sa, Alice, fata celui de-al treilea fiu al său, Mihail G. Cantacuzino. Palatul a fost realizat de meșteri francezi, într-un stil dominat de elemente rococo și neoclasice, după planurile arhitectului Ion D. Berindey, care mai proiectase pentru același boier palatul aflat pe Calea Victoriei nr. 141, cunoscut sub denumirea de Palatul Cantacuzino din București, care adăpostește, în prezent, Muzeul Național „George Enescu”.

           Proiectul palatului este finalizat in 1914. Palatul a beneficiat de toate cuceririle tehnicii din epocă, inclusiv betonul armat, șină de cale ferată, sau granitul (în premieră) - pe care-l folosea Anghel Saligny la podul de la Cernavodă. Lucrările au fost făcute cu pietrari și maeștrii zidari din Franța.      

           Palatul imită ca structură Micul Trianon, fiind construit pe 3 nivele inegale (demisol, parter și etaj), dar împrumută o parte din elementele fațadei de la Marele Trianon.     

           Cele zece coloane neoclasice ce ritmează fațada palatului de la Florești sunt grupate în perechi, cu excepția extremelor, ca la Marele Trianon, care are însă șaisprezece coloane. 

       Pe fațada sudică a Palatului Cantacuzino, între cele două corpuri decroșate, deasupra intrării holului de onoare, la nivelul etajului unu, se află o splendidă sculptură în basorelief, reprezentand doi îngeri care poartă blazonul familiei. 

            Remarcabile, prin desăvârșita lor frumusețe, sunt ancadramentele ferestrelor, sculptate în piatră de Albești, cu motive diferite pentru fiecare dintre cele trei nivele inegale ale palatului.

            Zidurile exterioare au peste un metru grosime iar fundația palatului și întregul demisol sunt realizate din piatră brută, ceea ce și explică păstrarea aproape intactă a primului nivel. Pentru finisajele exterioare s-a folosit calcarul alb de Albești, material considerat la acea vreme ca fiind la fel de prețios ca marmura. Pentru a crea o ambianță armonioasă și elegantă, boierul Cantacuzino a plantat arbuști de esență rară în jurul palatului.

            În fața palatului a fost amenajată și o piscină, a cărei formă se poate distinge și în zilele noastre.

            Palatul avea un sistem de încălzire centrală asemănător cu cel de la Castelul Peleș și mai multe săli de bal destinate oaspeților dornici de distracție.

            După modelul parcurilor franțuzești, în fața palatului se întindea un mare bazin cu apă, astăzi secat și mai multe terase care coborau în trepte spre lunca Prahovei. Din bazin, apa se scurgea într-un canal cu apă, care traversa tot parcul și poate fi urmărit și astăzi, deși secat, până la vărsarea în Prahova. Peste acest canal cu apă, se trecea peste mai multe podețe, dintre care unul, cel mai mare, se păstrează foarte bine și astăzi. În parc erau înălțate mai multe statui din piatră, ale căror fragmente se mai văd risipite prin iarbă.

         Tot în incinta parcului, la o mică distanță de palat, se află o altă construcție impunătoare, un imens castel de apă înalt de 30 metri, care seamănă izbitor cu Turnul Chindiei de la Târgoviște, pe care în mod sigur a vrut să îl imite.                                                                        

         Naționalizarea din 1948 a deposedat familia de întreaga proprietate, care a fost preluată de stat. Ce a rămas din palat, anexe și parcul de aproape 150 de hectare a fost transformat de comuniști într-o unitate de dresaj canin. După 1965, pe domeniu s-a înființat un sanatoriu TBC, care funcționează și până în ziua de azi. La cutremurul din 1977 s-au dărâmat coșurile. Tot atunci au căzut și zidurile interioare. Distrugerile directe au fost întreprinse și de săteni care au demontat tot ce se putea sau chiar au demolat pentru a refolosi materialele de construcție.  

         Nicolae Ceaușescu, impresionat de frumusețea construcției și a peisajului, a vrut să transforme întregul domeniu într-un parc de vânătoare și să restaureze palatul, dar existența sanatoriului l-a determinat să se răzgândeasca. Din aceeași cauză s-au speriat și cei câțiva investitori străini veniți după Revoluție. 

         Au apărut inițiative de renovare dar toate s-au lovit în primul rând de existența sanatoriului TBC. Acesta ar trebui închis și, pentru a elimina complet pericolul, ar fi nevoie de măsuri extreme, inclusiv înlocuirea unui strat de jumătate de metru de pământ din împrejurimi. Mai nou, palatul suferă din cauza unei ciuperci litofage, un fel de cancer al pietrei.

         După Revoluție, palatul a fost retrocedat urmașilor Nababului, care l-au vândut în 2009 lui Radu Tudorache, primul consultant al Google în România. Fost șef în Autoritatea Națională de Reglementare a Comunicațiilor, Radu Tudorache este acum unul dintre proprietarii fondului de investiții Newarch Investments. Încă nu se cunosc planurile noului proprietar cu privire la soarta palatului. Se estimează că pentru restaurarea clădirii ar fi necesari 20 de milioane de euro.