Știri

Liviu Rebreanu (n. 27 noiembrie 1885, comuna Târlișua, județul Bistrița-Năsăud – d. 1 septembrie 1944, Valea Mare, județul Argeș) a fost un prozator și dramaturg român, membru al Academiei Române.

A început cursurile școlii primare în 1891. Autorul va rememora aceasta epoca: ,,Cele dintâi plăceri ale slovei tipărite și ale științei de carte tot în Maieru le-am avut, în forma primelor lecturi care m-au pasionat, Poveștile ardelenești ale lui Ion Pop-Reteganul, vreo cinci volume." A urmat în anul 1895 două clase la Gimnaziul grăniceresc din Năsăud. În 1897 s-a transferat la Școala de băieți din Bistrița ("Polgári fiu iskola"), unde a urmat încă trei clase. In anul 1898, îndrăgostit fiind, liceanul de clasa a IV-a, scrie "întâia și ultima poezie". Fascinat de o tânără acriță dintr-o trupă ambulantă ungurească (ingenua trupei, de care m-am îndrăgostit nebunește), scrie un vodevil după modelul celui văzut. Mai târziu, aflat în Budapesta, a cultivat, fără succes, același gen dramatic.

În 1900 a început să urmeze Școala Reală Superioară de Honvezi din Sopron (Ödenburg, în nord-vestul Ungariei, lângă granița cu Austria). La sfârșitului anului I, a obținut calificativul "eminent". Ca și la Bistrița, a manifestat o înclinație deosebită pentru studiul limbilor străine. La Brașov, a apărut povestea Armeanul neguțător și fiul său Gherghel, folclor prelucrat de Vasile Rebreanu (într-o colecție pentru copii). În 1902, după abateri de la regulamentul școlii, a fost retrogradat din funcția de chestor. La sfârșitul celui de-al doilea an de școală reală, a primit doar distincția simplă. În cel de-al treilea an a pierdut și distincția simplă, din cauza mediei scăzute la "purtare". Din 1903 până în 1906 a urmat Academia militară "Ludoviceum" din Budapesta (deși s-a simțit atras de medicină, ale cărei cursuri presupuneau cheltuieli inacceptabile pentru familia lui Rebreanu). Din nou, în primul an, a primit distincția de eminent.

La 1 septembrie 1906 a fost repartizat ca sublocotenent la regimentul al doilea de honvezi regali din Gyula, în sud-estul Ungariei. Aici, pe lângă îndeletniciri cazone, Rebreanu a avut numeroase preocupări literare: lecturi, conspecte, proiecte dramaturgice.                                        La Budapesta și Gyula a scris și transcris cinci povestiri, în limba maghiară, din ciclul Szamárlétra (Scara măgarilor), satire cu caracter anticazon (volum nepublicat). Sub presiunea unor încurcături bănești, a fost forțat să demisioneze din armată; în prealabil, scriind în "arest la domiciliu", s-a hotărât să se dedice literaturii (Journal-ul surprinde acest moment).

A revenit în Prislop, spre disperarea părinților, care l-au știut domn: ,,Aici am luat contact cu țăranul român, aici l-am cunoscut mai bine, aici m-am impregnat de toate suferințele și visurile lui - lucruri care aveau să treacă mai târziu în literatura mea ..."

La începutul anului 1910 era funcționar la primăria din Vărarea. În luna ianuarie 1910, pe baza convenției cu Austro-Ungaria, guvernul budapestan cere autorităților românești extrădarea gazetarului. În februarie Rebreanu a fost arestat și deținut la Văcărești. Într-un Memoriu adresat autorităților românești în luna mai, tânărul scriitor a menționat că adevărata pricină a cererii de extrădare constă în activitatea sa publicistică pe care, anterior, a desfășurat-o în slujba românilor de peste munți. În închisoarea Văcărești, a terminat nuvela Culcușul.

Publicând în Convorbiri critice nuvela Culcușul, criticul Mihail Dragomirescu a ținut să o prefațeze astfel:

,, Deși nu admitem cruditățile de termeni pe care autorul e nevoit să le pună în gura eroilor săi, totuși, publicăm această novelă, și încă la acest loc de onoare, fiindcă pe lângă o adâncime de concepție puțin comună, e remarcabilă prin pitorescul lumii zugrăvite, prin spiritul de observație, prin energia decepției și mai cu seamă prin originalitatea limbii."

După o lungă detenție la închisoarea Văcărești, este întemnițat la Gyula. Aici scrie Golanii și începe să traducă volumul de povestiri Lelki kalandok (Aventuri spirituale, Budapesta, 1908) al scriitorului maghiar Szini Gyula. Autorul îi era prieten și – după mărturisiri datând din acele zile (epistola lui Rebreanu către Mihail Dragomirescu, la 7 august 1910) – împreună ar fi scris mai multe lucrări (pe când eram la Pesta). Câteva titluri din volum, îndeosebi din ciclul Biedermeier kepek (Tablouri Biedermeier) vor fi publicate, peste ani, la București, în paginile Universului literar(1913) și în Almanahul Adevărul (1914). A întocmit un proiect sumar al romanului Zestrea, datat în închisoarea din Gyula. La 16 august, eliberat din închisoare, Curtea tribunalului de Apel consideră că delictul a fost ispășit după cele șase luni de temniță.

La 1 noiembrie 1908 a debutat în presa românească: la Sibiu, în revista Luceafărul, condusă de O. Goga și O. Tăslăuanu, a apărut povestirea Codrea (Glasul inimii). În aceeași revistă, Rebreanu a mai publicat nuvelele Ofilire (15 decembrie 1908), Răfuială (28 ianuarie 1909) și Nevasta (16 iunie 1911).

A început un nou jurnal de lector (Spicuiri), aplecându-se în mod deosebit asupra paginilor de critică și istorie literară din Viața românească, aparținând, mai ales, lui Garabet Ibrăileanu. A revenit asupra amintirilor din copilărie, scrise la Gyula, de data aceasta sub influența lui Creangă. A încearcat să traducă după o versiune germană, romanul Război și pace de Tolstoi.

La 25 octombrie 1910 a debutat în capitala țării: în revista Convorbiri critice a apărut nuvela Volbura dragostei [Cântecul iubirii]. Ea a deschis șirul unei însemnat colaborări: Proștii, Culcușul, Golanii, Dintele (1910).  A fost angajat la Ordinea unde redactor-șef era Ștefan Antim: în Răscoala apare ca personajul Antimiu. A fost secretar de redacție la Falanga literară și artistică, condusă de Mihail Dragomirescu, funcție pe care a deținut-o și la Convorbiri critice (funcții mai mult onorifice).

Opera sa cuprinde: Nuvele: Catastrofa (1921), Norocul (1921), Cuibul visurilor (1927), Cântecul lebedei (1927), Ițic Ștrul, dezertor (1932), Golanii, Romane sociale: Ion (1920), Crăișorul (1929), Răscoala (1932), Gorila (1938), Romane psihologice : Pădurea spânzuraților (1922); Adam și Eva (1925); Ciuleandra (1927); Jar (1934), Romane polițiste:  Amândoi (1940), Teatru: Cadrilul (1919); Plicul (1923); Apostolii (1926).