Federația Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC) avertizează asupra riscurilor grave și imediate generate de noile măsuri fiscale și bugetare propuse de Guvernul României, care afectează profund sectorul construcțiilor. Organizația, reprezentativă la nivel național pentru acest domeniu, solicită o întâlnire de urgență cu Prim-ministrul Ilie Bolojan, în vederea identificării unor soluții minimale de intervenție care să permită supraviețuirea unui număr cât mai mare de companii, în actualul context economic dificil.
Context și îngrijorări majore
FPSC își exprimă sprijinul pentru necesitatea consolidării fiscale și susține reformele structurale care vizează eficientizarea administrației publice, combaterea evaziunii fiscale și digitalizarea aparatului de stat. Cu toate acestea, atrage atenția că unele dintre măsurile propuse riscă să blocheze activitatea de construcții, inclusiv în cazul proiectelor finanțate prin fonduri europene și prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu impact negativ asupra termenelor și bugetelor asumate.
Printre cele mai presante probleme cu care se confruntă companiile de construcții, în special IMM-urile, se numără:
- Blocarea lucrărilor prin suspendarea finanțării programului Anghel Saligny, fără a ține cont de stadiul fizic al execuției;
- Imposibilitatea facturării lucrărilor deja efectuate, din cauza birocrației excesive, în timp ce execuția continuă la cererea beneficiarilor;
- Blocaje financiare care împing firmele spre proceduri de concordat sau insolvență, afectând inclusiv colectarea veniturilor bugetare;
- Creșterea costurilor cu forța de muncă, ca urmare a eliminării facilităților fiscale acordate anterior sectorului construcțiilor;
- Reticența instituțiilor bancare în a acorda finanțări, din cauza riscului crescut perceput în domeniu;
- Risc major de disponibilizări și migrarea accelerată a forței de muncă specializate către piețele externe;
- Posibilitatea monopolizării pieței de către companii cu afilieri internaționale, în detrimentul firmelor românești independente.
Propunerile FPSC adresate Guvernului
Asigurarea de urgență a finanțării lucrărilor deja executate, dar nefacturate, pentru a permite continuarea proiectelor prioritare stabilite la nivel guvernamental;
Crearea unui plafon de garantare și facilitarea accesului la creditare pentru firmele din construcții implicate în proiectele strategice, cu o dobândă plafonată la maximum 2% anual, până la finalizarea acestora în 2026.
Apel la dialog urgent
FPSC subliniază necesitatea unui dialog instituțional deschis și constructiv, propunând o întâlnire de urgență în data de 23 iulie 2025 cu Prim-ministrul Ilie Bolojan, pentru a discuta și identifica soluții concrete care să susțină stabilitatea sectorului construcțiilor și să asigure implementarea angajamentelor de investiții publice asumate de România.
Pentru detalii suplimentare, FPSC rămâne deschisă colaborării cu autoritățile și cu reprezentanții Guvernului. Solicitarea oficială a fost transmisă printr-o adresă semnată de președintele Cristian Erbașu, disponibilă integral la cerere.
Document adresat guvernului : files/docs/AdresaFPSCsolicitareintrevederePM22.07.2025.pdf