Federaţia Patronatelor Societăţiilor din Construcţii – FPSC, PRIAevents și Camera de Comerț Româno-Germană organizează conferinţa RESTART CONSTRUCTII 2015, care va avea loc în 8 octombrie 2015, la hotel Sheraton, sala Iridium, incepând cu ora 9,30. 

               RESTART CONSTRUCȚII este  evenimentul anual care reunește cei mai mari jucători din sectorul construcțiilor și constituie cel mai bun prilej de a discuta despre noua lege a achizițiilor publice și despre relansarea investitiilor în acest sector, dar și despre accesarea fondurilor UE.

               Reunește 250 de participanți și reprezintă cea mai importantă întâlnire a constructorilor, furnizorilor de materiale de construcții, arhitecților și a companiilor conexe, alaturi de autorități și presă.

 

“Temele extrem de importante precum proiectul de lege a achizitiilor publice și impactul acesteia asupra investițiilor, efectele pe care le-ar avea simplificarea legislației în acest caz pentru mediul de business sunt motive foarte importante pentru a participa la această conferință” a declarat Cristian Erbașu, Președinte al Federației Paronatelor Societătilor din Construcții. “Totodată, acest eveniment va contribui la stabilirea unui dialog constructiv între companii și autorităti, astfel incât să fim pregătiți pentru schimbarea legislației achizitiilor publice”, a mai adăugat Cristian Erbașu.

Se urmăreşte stabilirea unui dialog constructiv între companii şi autorităţi, fiind  pregatiţi astfel pentru schimbarea legislaţiei achiziţiilor publice şi contribuind la o mai bună absorbţie a fondurilor europene, precum şi la relansarea invesţitiilor în domeniul construcţiilor.

Evenimentul se desfăşoară cu sprijinul: Uniunea Generală a Industriaşilor din România - UGIR, al PSC şi al PPTT.

Conferinţa va reuni participanţi precum: antreprenori şi manageri de top din sectorul de construcţii&imobiliare, producători de materiale, arhitecţi şi proiectanţi, reprezentanţi ai camerelor de comerţ şi ai ambasadelor, reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale şi patronatelor, experţi în finanţări şi achiziţii publice, consultanţi, avocaţi, companii IT&C.

 

Pentru mai multe detalii, va rugăm contactaţi Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., Tel.: 0722  635 095

 

 


Despre FPSC

FPSC este contributor activ la formularea reglementărilor legislative care definesc şi influenţează sectorul, find reprezentat atat în CDS cât şi în CTS, în cadrul MDRAP şi în celelalte ministere relevante pentru domeniul construcţiilor.

FPSC însumează peste 350 de firme, acoperind toate activităţile din construcţii, în special contractori, subcontractori, producatori materiale de construcţii, proiectanţi şi arhitecti, etc.

Direct sau prin intermediul patronatelor membre, FPSC derulează diverse programe printre care: monitorizarea şi îbunătăţirea cadrului legislativ, promovarea firmelor în pieţe internaţionale, pregătirea profesională a capitalului uman.

În plan naţional, FPSC este membru al Uniunii Generale a Industriaşilor din România – UGIR şi implicit al Alianţei Confederaţiilor Patronale din România – ACPR, iar în plan European, este membru cu reprezentare în boardul director al Uniunii Europene a Constructorilor Dezvoltatori – UEPC.


Despre PRIAevents

PRIAevents - experţii tăi în evenimente! Noi aducem informaţii de ultimă oră şi trend-uri în business prin intermediul conferinţelor organizate. Echipa PRIAevents cu o experienţă de peste 10 ani în organizarea evenimentelor premium pentru zona de business va găsi cele mai bune metode pentru a vă garanta ROI şi pentru a croi un eveniment special pentru dvs.

Dezbatem cele mai fierbinţi teme, aducem cei mai importanţi speakeri, reunim în audienţă participanţi care corespund cu target-ul tău.

Fie că doreşti ca evenimentul să aibă loc în Bucureşti sau în alte oraşe din ţară, PRIAevents se focusează pe audienţe B2B sau B2C. Experţii noştri în evenimente vor şti să vă sfătuiască şi să vă propună cel mai inovativ şi cel mai potrivit eveniment. De asemenea, noi livrăm traininguri pentru diverse sectoare de business atât intr-o sală de conferinţe cât şi online.

Dacă vrei să organizezi o gală, o conferinţă, un training, o competiţie sportivă, un eveniment de lansare a unui produs B2B sau B2C, o prezentare de modă, o degustare, un concert, prezentare a unui produs de frumuseţe, poţi apela cu cea mai mare încredere la experţii noştri în evenimente. Experienţa, abilităţile, viziunea creativă şi orientarea noastra spre ROI pentru fiecare partener ne califică a fi alegerea potrivită pentru evenimentele de succes.


Despre UGIR

Uniunea Generală a Industriaşilor din România – U.G.I.R., este o organizaţie patronală naţională de tip confederativ, persoana juridică înregistrată la Tribunalul Municipiului Bucureşti în septembrie 1992, organizaţie care prin statutul său şi-a propus să reia activitatea organizaţiei patronale naţionale U.G.I.R. constituită în 1893 şi a cărei activitate a fost întreruptă în 1948.

U.G.I.R. a acţionat, de la reluarea activităţii, pentru promovarea în relaţiile economice a liberei iniţiative şi a principiului concurenţtei loiale cu scopul realizării în România a unei economii de piaţă de succes, a unei economii reale cu capital majoritar privat.

U.G.I.R. a realizat o serie de convenţii şi acorduri de colaborare pe termen lung având obiective concrete cu organizaţii patronale din tări precum Franţa, Italia, Germania, Suedia, Spania, Chile, Bulgaria, Cehia, Federaţia Rusă, Ucraina, Kirgizstan, Azerbaidjan, Tadjikistan, Armenia, Kazahstan, Uzbekistan, Gruzia, Belarus, Turkmenistan, Kuwait.

Aceste acorduri creează un cadru favorabil dezvoltării legăturilor economice şi comerciale între agenţii economici, din ţara noastră şi ţările respective.