S-a finalizat si a treia misiune economica oficiala, din 2013, organizata de Patronatul Societatilor din Constructii in colaborare cu Ministerul Economiei. Se incheie astfel inca o etapa, in al treilea an consecutiv, in care strategia de export a Romaniei promovata de PSC curpinde piete de real interes pentru constructori. Au fost introduse in strategie acele zone aflate in plina dezvoltare - zone post-conflict, cum este cazul Orientului Mijlociu si Nordului Africii – sau care dezvolta programe speciale, cum este cazul Federatiei Ruse, organizatoare a unei Olimpiade si a unui Campionat Mondial de fotbal pana in anul 2018, zone in care sectorul de constructii romanesc are deja o imagine buna si in care firmele noastre sunt competitive.
Algeria este un stat in plina dezvoltare si cu un inalt grad de stabilitate sociala, care are disponibile in program peste 200 miliarde de USD pentru investitii in special in constructii edilitare si infrastructura. In urma vizitelor la Ministerele de resort am aflat ca sunt programate a se construi peste 1000 km autostrazi, peste 30 statii de epurare, 44 baraje colinare, 13 statii de desalinizare, peste 2 milioane de locuinte sociale, sisteme de irigatii, spitale, scoli si multe altele. Toate acestea, intr-un program ambitios al guvernului prin care se doreste reconstructia tarii si asigurarea unei stabilitati sociale absolut necesare unui popor trecut prin multe incercari.
Un factor relevant in decizia constructorilor romani de a participa in piata Algeriana este reprezentat de faptul ca autoritatile declara in mod deschis faptul ca detin resurse imense, ca doresc cresterea cadentei in dezvoltarea tarii si ca au nevoie de tehnologie si transfer de experienta, factori la care constructorii romani se califica la cel mai inalt nivel.
Au fost identificate conditiile cadru de participare in proiectele locale, iar acum firmele, sustinute de Patronat, vor discuta metodele optime de colaborare, una dintre cerintele specifice fiind obligatia de a constitui firma cu identitate juridica algeriana impreuna cu un asociat local. PSC a deschis colaborari cu asociatiile similare alaturi de care va selectiona si promova cei mai relevanti potentiali parteneri.
PSC invita firmele membre, de orice specialitate, sa solicite informatii detaliate privind optiunile de intrare pe piata algeriana si sa urmareasca indeaproape actiunile de promovare a constructorilor romani pe piete internationale.