Domeniul construcțiilor este puternic afectat de ordonanța pentru reducerea cheltuielilor recent adoptată de Guvern. Mare parte din investițiile publice se sistează până după anul nou, principalele victime fiind companiile mici.
Multe dintre lucrările angajate de către CNAIR, CNI și toate UAT-urile din țară se vor sista în ultimele două luni ale anului pe motiv că va lipsi finanțarea acestora ca urmare a emiterii de către Guvern a ordonanței de reducere a cheltuielilor. Aceste lucrări ar putea fi reluate în primăvară, odată cu adoptarea bugetului de stat pentru 2024, însă companiile s-ar putea trezi fără forță de muncă.
Pentru statul român, aceste reduceri de cheltuieli, prin Ordonanță, ar putea avea efect de bumerang pentru economie, consideră Cristian Erbașu, președintele Federației Patronatelor Societăților din Construcții, într-o declarație dată în exclusivitate pentru PUTEREA.
”Nemaifiind la final de an finanțare pentru proiectele mici, multe dintre aceste companii mici vor fi în imposibilitatea de a mai continua. Dacă nu se plătesc lucrările de până acum, nu vor avea capacitatea să continue până în primăvară când s-ar plăti după ce s-ar vota bugetul pentru anul viitor. Este vorba de companiile care lucrează pentru CNAIR, CNI, pentru toate UAT-urile din țară. Ok, ele se vor organiza pentru finalul de an, adică nu vor mai face cheltuieli, însă au cheltuieli din spate și acolo vor avea probleme majore”, a spus Erbașu.
S-ar putea pierde forța de muncă
O altă problemă care ar putea ieși la iveală este legată de forța de muncă. ”Unii dintre ei (constructorii, n.r.), odată ce vor închide, vor sista lucrările, vor pierde din oameni. Acești oameni ar putea să nu mai revină, ci să plece din țară și practic va fi o nouă pierdere de forță de muncă. În primăvară, când vom dori să reluăm lucrările, va trebui să reluăm cu mai puțini oameni. Până vom reuși să îi aducem, va dura ceva timp. Poate să dureze și o jumătate de an, un an. Aceste sincope creează instabilitate și impredictibilitate în țara noastră”, conform președintelui Federației Patronatelor Societăților din Construcții.
Citește articolul complet la: https://www.puterea.ro/constructiile-lovite-in-plex-de-catre-ordonanta-reducerii-cheltuielilor/