Cladirile sunt in general construite din beton, caramida, lemn, sticla, placaj si alte materiale asemanatoare, dar asta nu pentru ca nu s-ar putea folosi si altceva, ci pentru ca... asa este normal.

Hotelul din gheata


In Jukkasjarvi, Suedia, in fiecare an este construit un hotel din gheata. Fiecare perete si chiar paturile sunt din acest material, peste care se pune piele de ren, pentru ca vizitatorii sa nu inghete. Daca romanii nu sunt foarte impresionati de astfel de constructii, din moment ce si noi avem asa ceva la Balea, pentru alte natii, insa, o astfel de constructie este inedita.


Templu budist din sticle de bere

Templul Wat Pa Maha Chedi Kaew, din Thailanda, este construit dintr-un milion de sticle de bere colorate in maron si verde. Din moment ce peretii sunt din sticla colorata, o lumina difuza se imprastie in toata cladirea.  Calugarii care au construit acest templu au vrut sa traga un semnal de alarma asupra consumerismului excesiv si a faptului ca se poate obtine ceva frumos din gunoi. Templul are, totusi, o structura interna de beton, care sa-l sustina.

 


 

Casa construita din cauciucuri


Milioane de cauciucuri sunt aruncate in decursul unui an, iar acestea pot deveni materiale de constructie perfecte. Trebuie integrate in beton, ca si cum ar fi caramizi, ajungandu-se la o casa calduroasa iarna, ieftina si racoroasa pe timpul verii.
 


Lemn pietrificat


Lemnul este unul dintre cele mai vechi materiale de constructie din lume, fiind puternic, flexibil si relativ ieftin. Totusi, mai este un tip de lemn mai putin conventional: cel pietrificat. Acesta provine din copaci "morti" de foarte multi ani, care s-au fosilizat de-a lungul timpului incat se aseamana cu piatra. A fost o adevarata frenezie in 1920, in Texas, cand o cantitate foarte mare de astfel de copaci a fost gasita.
 


Sticle de plastic


Reciclarea devine din ce in ce mai importanta pe masura ce resursele se imputineaza. Astfel, au inceput sa apara constructii din sticle de plastic, acestea fiind extrem de ieftine. Acest material se preteaza a fi folosit mai ales in tarile din lumea a treia, sticlele nedegradandu-se usor si permitand luminii naturale sa patrunda in interior. In casele din aceste tari adesea o usa deschisa este singura sursa de lumina, oamenii nepermitandu-si electricitatea. In plus, aerul este un foarte bun izolator, asa ca sticlele mentin si caldura.
 


Cladirea din ziare


In 1922, Elis Stenman a inceput sa construiasca o casa din ziare. Aceasta are o structura de lemn, iar peretii sunt din ziare rulate si lacuite. Astfel, este creata si izolatie si nici nu se desprind hartiile. Chiar si o parte din mobila are ca material de baza tot ziarele, intreaga constructie fiind realizata tot pentru a expune risipa societatii moderne.
 


Casa din boabe de porumb


Aceasta este mai degraba un prototip, asa ca nu poate fi locuita momentan. Structura este de lemn, umpluta apoi cu boabe de porumb. Ideea a fost de a se construi o casa ieftina si prietenoasa cu mediul. Totusi, trebuie gasita o modalitate de a proteja peretii de ploaie.
 


Sursa articolului: aici.