Cetatea Sebeşului a fost ridicată, deşi iniţial, Sebeşul avea o fortificaţie în jurul bisericii evanghelice actuale. Însă locuitorii se temeau de noi invazii turceşti. În 1387, noua cetate cu zid de piatră a început să fie ridicată cu acordul regelui Sigismund de Luxemburg, în mai multe etape. Noua fortificaţie deţinea opt turnuri de apărare aflate în întreţinerea breslelor, din care se mai păstrează jumătate, şi patru porţi de acces. Construcţia, ce impresionează prin mărimea ei, a durat până la începutul secolului al XV-lea. Rezultatul este astăzi caracterizat printr-o cetate de formă dreptunghiulară, cu colţuri rotunjite, înconjurată de de un zid din piatră de râu, lung de 1.700 de metri, înalt de 7 metri şi gros de mai bine de un metru. În zid s-au făcut creneluri, metereze şi guri de păcură, care s-au conservat bine în timp. Drumul de strajă era sprijinit pe curtină şi pe console de lemn.
Dintre cele opt turnuri, au rămas doar patru, iar cel mai cunoscut este Turnul Studentului. Numele aminteşte de un tânăr luat prizonier de turci la invazia din 1438. El este amintit în istorie ca "Studentul din Romos" şi a stat peste 20 de ani în robie la diverşi stăpâni, iar în momentul când a fost eliberat, a scris o carte în care îşi povesteşte drama vieţii. Astăzi, turnul Studentului se află în curtea unei şcoli. Din cauza modernizării şi extinderii, şi turnul Cizmarilor a ajuns în cimitir, iar zidurile cetăţii se zăresc greu, în spatele grădinilor locuitorilor. Celelalte două turnuri existente până astăzi sunt turnul semicircular şi Turnul Croitorilor, aşezat în colţul de sud-est al oraşului. Este făcut din piatră de râu legată cu mortar, cu zid de un metru grosime. Turnul are parter şi patru nivele, susţinute pe grinzi de lemn. Primele două nivele aparţin fazei incipiente, iar celelalte au fost adăugate ulterior, probabil în secolele XV-XVI.
Pentru informatii suplimentare, va invitam sa accesati articolul intergal: http://cesavezi.ro/obiective-turistice/1-cetati-si-castele/1121-cetatea-sebe%C5%9Fului