Monument istoric situat în apropierea oraşului Tg. Neamţ, str. Arcaşului nr. 1, pe un platou al dealului Pleşu, la 480 m altitudine. Este atestată documentar prima oară în 1395. A fost construită în două etape din piatră, nisip şi mortar foarte rezistent. Prima etapă, în timpul domniei lui Petru I Muşat, s-a concretizat în ridicarea unui fort central, cu fundaţia construită în trepte, pe care s-au ridicat ziduri groase de 2-3 m, înalte de 12 m, prevăzute cu creneluri şi 4 turnuri de apărare în colţuri, iar în exterior susţinute de 15 contraforturi. În interior existau ziduri de incintă şi o fântână. A doua perioadă de construcţie a cetăţii a fost în timpul lui Ştefan cel Mare, când s-a adăugat curtea exterioară cu o nouă centură de ziduri şi 4 bastioane semicirculare. Au fost înălţate zidurile vechiului fort, s-a săpat un nou şanţ de apărare, peste care s-a construit un pod arcuit sprijinit pe 11 piloni. Tot în această perioadă s-au construit corpuri de clădiri din curtea interioară cu case domneşti, locuinţe ale domnitorului, magazii, ateliere şi o biserică. A fost refăcută, întărită şi reamenajată în timpul lui Ieremia Novilă şi Vasile Lupu. Istoria cetăţii este strâns legată de zbuciumatul trecut al ţării, având un rol important în sistemul defensiv al Moldovei. În 1691 aici s-a scris o importantă pagină de eroism când cetatea a fost apărată de un mic grup de plăieşi împotriva armatei polone condusă de Ioan Sobieski. Ziua cetăţii:Ştefan cel Mare şi Sfânt (2 iulie).
Pentru mai multe informatii va invitam sa accesati link-ul: http://www.neamt-turism.ro/monumente.htm