Biserica Ortodoxă Densuş (Biserica Sfântul Nicolae, Sân Nicoară) din Densuş, lângă Haţeg, în judeţul Hunedoara, poate fi considerată cea mai veche biserică din România şi una din cele mai vechi din Europa, care încă se află în picioare şi în care încă se oficiază slujbe. 
Istoria acestei biserici este una controversată iar construcţia ei este parcă o schiţă a formării poporului român.
Se pare că pe acest loc a existat iniţial un templu dacic, dedicat lui Zamolxis (neconfirmat), peste care romanii cuceritori au construit prin secolul III d.Hr. fie un templu al zeului Marte, fie un mausoleu închinat generalului Longinus Maximus, ucis de daci. Ceea ce este sigur este că între secolele IV d.Hr. - VII d.Hr. construcţia romană a fost transformată treptat în biserică creştină.
La reconstrucţia bisericii s-au folosit desigur structura şi elementele romane ale templului iniţial, dar şi materiale aduse din fosta capitală a Daciei romane, Ulpia Traiana Sarmizegetusa (aflată la 10 kilometri distanţă) - cărămizi cu inscripţii romane, capiteluri, pietre funerare, tuburi de canalizare - multe din inscripţiile în latină lămurind asupra locului de origine al materialelor.
Masa altarului este alcătuită dintr-o piatră funerară romană, iar deasupra altarului, pe acoperiş, se află şi acum statuile a doi lei, care stau acolo coadă în coadă, tot aşa cum probabil au stat şi atunci când construcţia era un templu sau un mausoleu roman.
Forma şi arhitectura bisericii nu sunt specifice bisericilor creştine. Privită din lateral, dn unghiul potrivit, biserica are forma apropiată de cea a unui porumbel iar altarul este orientat mai degrabă spre sud, decât spre est. De ce? Pentru că aşa erau orientate templele romane...
Forma actuală, să-i spunem - finală, datează însă din secolul XIII d.Hr., fapt care o descalifică de la a mai fi pretendentă la titlul de "Cea mai veche biserică din România". Mai ales că Rotonda de la Geoagiu a nobililor maghiari Akos datează de la sfârşitul secolului XI d.Hr., iar Biserica din Streisângeorgiu, a cneazului Cândreş, din familia Bâlea, şi a soţiei sale, Nistora, de la sfârşitul secolului XI d.Hr., început de secol XII d.Hr. (şi reparată apoi la 1409, cu adăugiri prin secolul XVIII).
Însă atunci când s-au făcut ultimele modificări şi adăugiri importante, în sec. XIII, biserica era deja în picioare, în funcţiune şi veche de mai bine de 500 de ani - fapt care o recalifică pentru titlul de "Cea mai veche biserică din România". Întreaga construcţie romană iniţială probabil că a suferit de-a lungul timpului modificări, mai mari sau mai mici, fiind însă evident faptul că localnicii nu au aşteptat cu mâinile în sân vreme de 500 de ani să vină secolul XIII şi să apară cineva care să facă modificarea finală din templu roman în biserică creştină, ci au contribuit în mod activ la transformare, aşa cum s-au priceput ei, mai degrabă cârpind şi peticind, cu ce aveau la îndemână - şi asta se poate vedea în stilul eterogen al construcţiei şi la diversitatea materialelor (re)folosite.
În interiorul bisercii se mai pot vedea şi acum valoroase fragmente de pictură murală, datând din 1443, opera unei echipe de maeştri, în frunte cu Ştefan, unul din primii zugravi români cunoscuţi.
Pentru această biserică extrem de veche şi uimitoare cred că ar trebui să le mulţumim romanilor, excelenţi constructori, care au "oferit" o construcţie solidă (templu sau mausoleu), apoi daco-romanilor, care au transformat lăcaşul în biserică. De ce daco-romani? În zonă au fost descoperite elemente şi obiecte specifice, aparţinând dacilor, precum şi inscripţii care anunţau sărbători ale lor, inscripţii scrise în... latină (sau să-i spunem proto-română).
Ambianţa bisericii de la Densuş iradiază taina creştină, totul este încărcat de urmele trecutului. Biserica de la Densuş devine astfel unul din monumentele extrem de valoroase ale noastre, ale românilor, o poartă reală, materială, spre trecutul care contează, o şansă de a o apuca de undeva pentru a înţelege mai mult despre istoria esenţială a noastră, a poporului dar şi a naţiunii române..
sursa: aici si aici