Castelul Ţepeş din Bucureşti este copia fidelă a cetăţii Poenari. Nu este vechi de şase secole, ci are doar puţin peste o sută de ani şi a fost construit de către regele Carol I (aprilie 1866 – 10 octombrie 1914), un iubitor al lui Vlad Ţepeş.
Castelul a fost inaugurat în 1906 în cadrul Expoziţiei Generale a României, organizată în Parcul Carol cu ocazia aniversării a 40 de ani de domnie a regelui. Prin Expoziţia Generală a României, autorităţile de la Bucureşti au vrut să arate vizitatorilor, printre care mulţi străini, modul în care a progresat România în perioada 1866 – 1906.
Printr-o scară de lemn, în spirală, se urcă pe o platformă de unde, din turn, se poate admira Parcul Carol şi panorama Bucureştilor. Un contrafort puternic, terminat cu un pridvor de lemn, susţine turnul ca să nu se prăbuşească, iar în dreapta se află un zid crenelat de piatră, terminat în colţ cu un alt turn de dimensiuni mai mici. Toată construcţia a fost îmbrăcată în piatră şi în cărămidă roşie.
Expoziţii şi cazarmă pentru răcani
După inaugurare, în Castelul Ţepeş au fost organizate expoziţii cu frumoase tablouri cu motive religioase, pentru care familia regală a venit de nenumărate ori. Totodată, începând cu 1914, din turnul fortăreţei, fizicianul Emil Giurgea realiza transmisiuni radiotelegrafice.
În anii ’20, Castelul Ţepeş a devenit cazarmă pentru corpul de gardă care apăra Mormântul Ostaşului Necunoscut.
Castelul lui Dracula, adăpost pentru muncitoare
Din fericire, Cetatea lui Dracula a rămas intactă în urma incursiunii sovietice în Parcul Carol, dar şi-a pierdut însă măreţia. Astfel, camerele care găzduiau odinoară frumoasele tablouri admirate de regele Carol I au fost transformate, în 1945, în dormitoare pentru femeile care lucrau la amenajarea parcului. Motivând prezenţa „femeilor muncitoare”, inginerul C. Dumitru, directorul Direcţiei Grădinilor, Parcurilor şi Podurilor din Bucureşti, a refuzat să-i pună o cameră la dispoziţie colonelului Pompiliu Georgescu. În aceeaşi perioadă, inginerul afirma că "soba, tavanul, uşile şi ferestrele necesitau reparaţii costisitoare", iar de vină erau, susţinea el, soldaţii care au locuit anterior în castel.
După strămutarea Eroului Necunoscut la Mărăşeşti şi inaugurarea, la 30 decembrie 1963, a mausoleului din apropiere, clădirea din Parcul Carol I a continuat să fie folosită de militarii destinaţi pazei acestuia.
În perioada de după 1990, fortăreaţa a fost utilizată drept Corp de gardă pentru o subunitate de jandarmi, care îndeplinea misiuni de pază la câteva instituţii bancare din Capitală.
Sursa: aici