In sesiunea de editii speciale a Newsletterului FPSC "Analiza PROIECTULUI DE LEGE PRIVIND ACHIZIȚIILE PUBLICE" va invitam sa analizati succint principalele reglementari privind căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică și a contractelor de concesiune şi pentru organizarea şi funcţionarea consiliului naţional de soluţionare a contestaţiilor.
In editia de astazi regasiti informatiile referitoare la domeniul de aplicare dupa cum urmeaza:
Domeniul de aplicare I
- căile de atac și procedura de soluționare a acestora, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară, în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică (contracte de achiziţie publică în sens clasic şi contracte sectoriale de achiziţie) și a contractelor de concesiune
- organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor
- soluţionarea de către instanţă a cererilor având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi celor privind executarea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziție publică sau de concesiune
Domeniul de aplicare II
Proceduri de atribuire peste şi sub pragurile valorice stabilite prin Legea privind achiziţiile publice, Legea privind achiziţiile sectoriale şi Legea privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii
Sunt excluse din domeniul de aplicare:
- achiziţiile directe
- achiziţiile efectuate de orice alte entităţi decât autorităţile contractante /entităţile contractante astfel cum sunt definite de legislaţia în materie