Firmele de construcții interesate să își dezvolte activitatea în domeniul energiei regenerabile au oportunitatea să își întâlnească viitorii parteneri la South East Europe Green EPC.
Aceasta este prima conferință regională de afaceri care evidențiază beneficiile contractării unui EPC în construirea de capacități de producție a energiei din surse regenerabile.
Oportunitatea este cu atât mai importantă cu cât piața este în plină ascensiune. Până în anul 2030 Ministerul Energiei estimează că se vor pune în funcțiune aproximativ 10.000 MW. Avem o piață dinamică, cu cea mai mare rată de creștere a proiectelor ERES din Europa de Sud Est.
Conferința Green EPC va avea loc pe 12 septembrie 2024, la Hotel Sheraton in București și va reuni reprezentanți ai autorităților de reglementare, operatori de transport și sistem, instituții financiare, companii de inginerie, firme de avocatură și consultanți specializați în domeniul energetic, traderi de energie electrică, furnizori de echipamente și companii de construcții și de O&M.
Contractele EPC oferă garanția în dezvoltarea unui proiect energetic, prin faptul că investitorul lucrează cu un singur furnizor de servicii care îi implementează toate etapele de construire a centralei electrice.
Având un singur contractor care să gestioneze EPC, acesta deține controlul asupra fiecărei etape din dezvoltarea proiectului, cu o atentă supraveghere a logisticii, reglementărilor (mediu și HSE) și etapelor de construcție.
Contractorul este responsabil pentru procesul de proiectare, inginerie, achiziție echipamente, construcție, punerea în funcțiune și operare post construcție.
Siguranța unui contract tip EPC este garantată de faptul că investitorul beneficiază de un preț fix, de o dată certă pentru finalizarea proiectului și de garanția că centrala electrică va funcționa la un nivel optim.
Evenimentul este susținut de PSC (Patronatul Societăților din Construcții), PATRES (Organizația Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile), ACUE (Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie), RWEA (Asociatia Română pentru Energie Eoliană) și se va desfășura sub înaltul patronaj al Ministrului Energiei.
South East Europe Green EPC va crea un spațiu pentru schimbul de informații și networking pentru toți actorii din piața energiei regenerabile.
Mai multe detalii pe site-ul evenimentului: www.epc-events.com
Pentru participarea în sală, accesati site-ul evenimentului, sectiunea Bilete.
Pentru a deveni parteneri vă rugăm să contactati Raluca Bosneaga tel – 0743 019877, email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. .
AGENDA
Sursa: ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2024 Partener media al evenimentului