KRAFT Paints marchează o nouă etapă în evoluţia sa ca marcă de calitate in industria vopselelor prin lansarea pe piaţa din România a conceptului inovativ Energy Save ce oferă beneficii care se traduc în îmbunătățirea calității vieții și o mai mare grijă față de resursele naturale, pe lângă beneficiile la care ne așteptăm de la vopsele și tencuieli în general.

 

La baza conceptului KRAFT Energy Save stau 3 realități foarte simple și satisfacerea a 3 nevoi foarte importante:

 

3 Realități

Mai mult de 40% din energia consumată în clădiri este folosită pentru încălzire și răcire. Aproximativ 66% din rezultatul procesului de încălzire/răcire al unei clădiri se pierde prin pereți și tavane.

Condițiile meteo devin din ce în ce mai agresive, cu temperaturi extreme atât vara cât și iarna

Costul energiei a crescut în ultimii ani și este de așteptat ca această creștere să continue datorită fluctuațiilor de pe piața petrolului, creșterii taxelor etc.

3 Nevoi

Nevoia de confort termic în spațiile de locuit și publice

Nevoia de a optimiza cheltuielile cu energia necesară asigurării confortului termic dorit

Nevoia de a proteja resursele naturale

 

KRAFT Energy Save oferă soluții inovatoare prin care se poate asigura menținerea confortul termic în interiorul clădirilor, cu consumuri mai mici de energie.

 

Concept

Conceptul Energy Save este foarte simplu: reducerea schimbului de căldură între interiorul clădirii și mediul înconjurător pentru a păstra confortul termic în interiorul clădirii și a reduce în același timp consumul de energie.

Traducerea în practică a acestui concept implică o tehnologie sofisticată, rezultatul unu efort susținut de cercetare. Pentru a realiza acoperiri decorative cu proprietăți de eficiență energetică, specialiștii KRAFT Paints au combinat cu multă creativitate materiale tradiționale în producția de vopsele și tencuieli cu materiale moderne și au dezvoltat o tehnologie pentru care au primit patent european EP2289862.

Finisajele Energy Save nu lasă căldura sau frigul de afară să intre în clădire și nu lasă căldura sau răcoarea să se piardă din clădire, prevenind astfel risipa de energie pe tot parcursul anului.

 

 

În timpul verii, KRAFT Energy Save previne atât pătrunderea căldurii prin acoperiș sau prin fațadă (responsabilă pentru creșterea temperaturii din interiorul clădirilor) cât și pierderea răcorii din locuință.

 

 

În timpul iernii, KRAFT Energy Save previne pătrunderea frigului prin acoperiș sau prin fațadă (responsabil pentru scăderea temperaturii în clădire) și previne în același timp pierderea căldurii din interior.

 

 

Rezultatul: confort termic și un ambient plăcut și sănătos în interiorul clădirii, indiferent de sezon.

Produsele create sunt destinate atât suprafețelor de interior cât și celor de exterior (fațade și acoperișuri).

 

 

 

KRAFT Energy Save Plaster – tencuieli decorative 

Tencuieli decorative cu eficiență energetică pentru pereți de exterior

 

KRAFT Energy Save Roof – vopsea pentru acoperișuri

Vopsea elastomerică acrilică cu eficiență energetică și proprietăți hidroizolante pentru acoperișuri

 

KRAFT Energy Save Interior 

Vopsea fotocatalitică cu eficiență energetică pentru pereți de interior

 

 

 

 

KRAFT Energy Save

 

Inovație tehnologică       

Tehnologia KRAFT Energy Save combină 3 tipuri de materiale speciale, fiecare dintre ele având un rol în optimizarea consumului de energie. Beneficiul distinct al produselor KRAFT Energy Save, acela de a contribui la reducerea consumului de energie destinat asigurării confortului termic în clădiri, este dat de rezultatul sinergiei dintre proprietățile acestor trei materiale.

Perle de sticlă                                                                  Reflectă căldura și razele solare

Microsfere termoplastice                                                 Conservă energia

PCM (Phase Changing Materials)                                     Managementul temperaturii

 

 Materiale PCM

Materialele micro-încapsulate cu schimbare de fază au o capacitate excelentă de absorbție a căldurii, care se datorază procesului de topire și solidificare.

 

 

Perle de sticlă

Perlele de sticlă au rolul de a reflecta radiația termică împiedicând absorbția acesteia în structura clădirii.

 

 

Microsfere termoplastice

Microsferele termoplastice au conductivitate termică foarte mică. Acestea se dilată atunci când crește temperatura iar atunci când temperatura scade se contractă eliberând căldură.

Produsele din gama KRAFT Energy Save au în comun un atribut unic, acela de a contribui la reducerea schimburilor de căldură dintre interiorul clădirii și mediul înconjurător, care se concretizează într-un beneficiu unic: reducerea cantității de energie consumate de sistemele de încălzire și răcire a clădirii (aparat pentru aer condiționat, centrală termică etc) pentru asigurarea confortului termic.