Resurse energetice
Potrivit unui comunicat dat publicitǎţii ȋn aceste zile, societatea petrolierǎ britanicǎ Cairn Energy va ȋncepe lucrǎrile de foraj, de-a lungul coastei senegaleze, zona Foundiougne, ȋn trimestrul IV anul curent. Aceasta reprezintǎ o primǎ fazǎ de exploatare hidrocarburi şi vizeazǎ un perimetru ȋn care lucra şase instalaţii de extracţie. A doua etapǎ a programului de cooperare senegalo-britanic va debuta ȋn vara anului 2016 când este prevazutǎ abordarea unui alt perimetru off shore.
Estimǎrile specialiştilor firmei fac referire la un bazin « de clasǎ mondialǎ » al cǎrui potenţial este evaluat la peste un miliard de barili ţiţei brut. La data descoperirii zǎcǎmântului, ȋn octombrie 2014, dimensiunile acestuia erau ȋncadrate ȋntr-o marjǎ cuprinsǎ ȋntre 250 milioane şi 2,5 miliarde barili. Punga de petrol este plasatǎ la o adâncime consideratǎ normalǎ, cca. 1450 m, fapt care din punct de vedere tehnic va permite o exploatare fǎrǎ dificultǎţi deosebite.
Ministerul senegalez al Energiei lucreazǎ déjà la primele evaluǎri privind impactul pe care acestǎ resursǎ ȋl va avea asupra dezvoltǎrii economiei, ţinând cont şi de necesitatea redimensionǎrii capacitaţii de rafinare a societaţii naţionale de profil – SAR (Société Africaine de Raffinage).
Imbunǎtǎţirea climatului de afaceri
Dupǎ doi ani de eforturi constante, Programul de ameliorare a climatului de afaceri poate fi considerat « foarte coerent » a precizat ȋntr-o recentǎ conferinţǎ de presǎ economistul şef al Reprezentanţei Bancii Mondiale (B.M.) la Dakar. Bazat pe analiza indicatorilor macro-economici şi ţinând cont de seriozitatea cu care autoritǎţile senegaleze monitorizeazǎ acţiunile destinate reformǎrii mediului de afaceri, oficialul B.M. apreciazǎ cǎ, raportul anual « Doing Business à venir » ce urmeazǎ a fi dat publicitǎţii ȋn luna octombrie, va poziţiona economia senegalezǎ pe un loc fruntaş ȋn ierarhia africanǎ.
Dintre realizǎrile notabile obţinute ȋn ultimii ani ȋn planul dezvoltǎrii mediului de afaceri au fost menţionate: simplificarea formalitǎţilor şi reducerea timpului pentru obţinerea permisului de construire, facilitarea accesului la credite bancare, reducerea costului transferului de proprietate, celeritate ȋn execuţia contractelor, facilitǎţi fiscale oferite investitorilor ş.a.
Crearea de noi locuri de muncǎ
Efect direct al creşterii economice ȋntregistratǎ constant ȋn ultimii ani (3,4 % ȋn 2012 / 3,5 % ȋn 2013 / 4,5 % ȋn 2014), perioada 2012 – trimestrul I 2015 a permis crearea a 165.555 noi locuri de muncǎ. Dintre acestea, 153.913 angajǎri (cca. 93 %) s-au fǎcut ȋn mediul privat, fapt care probeazǎ o economie dinamicǎ bazatǎ pe un mediu de afaceri viguros. Numarul contractelor de muncǎ ȋncheiate ȋn 2014 a depǎsit cu 20 % pe cel ȋnregistrat ȋn anul precedent.
Paralel cu preocupǎrile pentru diminuarea şomajului, cu precǎdere ȋn rândul celor tineri, ȋn perioada ultimilor trei ani autoritaţile guvernamentale au ȋntreprins o serie de mǎsuri concrete prin luarea unor decizii care vizeazǎ ameliorarea puterii de cumpǎrare şi ȋmbunǎtǎţirea calitǎţii vieţii. Aceste mǎsuri administrative se referǎ la: reducerea preţurilor pentru produsele de primǎ necesitate, diminuarea costului chiriilor, scǎderea impozitului pe salariu, reducerea taxelor pentru carburanţi.
AFRICA SUBSAHARIANĂ – SPAŢIU PRIELNIC DEZVOLTĂRII SURSELOR REGENERABILE DE ENERGIE