Marcăm astăzi, 14 septembrie 2020, a doua aniversare a Zilei Naționale a Constructorului, 125 de ani de la inaugurarea complexului de poduri de cale ferată Fetești- Cernavodă și 92 de ani de la inaugurarea Crucii Eroilor de pe Muntele Caraiman.
La inițiativa și cu susținerea Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii, această dată a fost legiferată de Parlament prin Legea nr. 350/2018 și astfel, începând cu anul 2019 constructorii din România au o zi dedicată lor.
Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii anunță că în acest an, datorită contextului epidemiologic actual și măsurilor impuse de limitarea răspândirii virusului SARS-COV-2, a decis să nu organizeze evenimente în spații libere sau închise.
Transmitem un mesaj de susținere pentru toți constructorii din România și îi asigurăm că organizația noastră este implicată în asigurarea unui cadru legislativ just, într-un dialog susținut cu instituțiile și Guvernul României.
Perioada pandemiei a arătat că sectorul construcții a fost sectorul care a fost implicat cel mai mult în susținerea economiei în momentele grele pe care le-am traversat și are un potential considerabil de a contribui la PIB-ul României nu cu cca 4%, ca în prezent, ci cu cel puțin 10%.
La mulți ani, constructori români!