La inițiativa ASOCIAȚIEI PARTENERIAT PENTRU PROIECTE ȘI FONDURI EUROPENE (APPFE) și a FEDERAȚIEI PATRONATELOR SOCIETĂȚILOR DIN CONSTRUCȚII (FPSC), în data de 12.02.2020 a avut loc la Râmnicu Vâlcea WORKSHOPUL DEZBATERE "PROBLEME ÎNTÂMPINATE ȘI SOLUȚII DE OPTIMIZARE A SISTEMULUI ACHIZIȚIILOR PUBLICE DIN ROMÂNIA".

 

Evenimentul, organizat cu sprijinul OPERATORULUI REGIONAL din județul Vâlcea SC APAVIL SA, a beneficiat de prezența reprezentanților AGENȚIEI NAȚIONALE PENTRU ACHIZIȚII PUBLICE – ANAP, dl. secretar general LASZLO LADANYI și dl. director general BOGDAN DOBRIN – și a fost în egală măsură dedicat dezbaterii unor probleme și preocupări importante existente la nivelul sistemului achizițiilor publice din România, respectiv identificării unor soluții sustenabile care să permită derularea în mod eficient a procedurilor de achiziție publică.

 

Workshopul s-a bucurat de prezența a numeroși reprezentanți ai unor entități reprezentative precum: autorități locale, consultanți, proiectanți, constructori, furnizori de echipamente și tehnologii, operatori regionali, asociații de dezvoltare intercomunitară.În fața a peste 100 participanți au fost tratate subiecte de actualitate, cum ar fi: conflictul de interese, experiența similară, criterii de atribuire a contractelor, terțul susținător, modificarea contractelor sau sisteme de referință pentru prețurile unitare.

 

Detalii privind temele abordate și principalele concluzii  click aici.