Nu va putea fi rezolvată criza locuințelor din UE și nici nu vor putea fi livrate locuințe la scară largă fără a beneficia de capitalul investitorilor privați, este de părere Andreas Ibel, presedintele Build Europe.

Build Europe este principala asociație comercială europeană care reprezintă federațiile naționale ale dezvoltatorilor imobiliari și constructorilor de case. Între membrii săi se numără Patronatul Societăţilor din Construcţii (PSC), care face parte din Federația Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC).

În cadrul conferinței de presă, care a avut loc astăzi în Cipru, reprezentanții dezvoltatorilor, constructorilor și oficialilor europeni au prezentat aspecte importante privind construirea de locuințe accesibile.

Oficialii prezenți la discuții au fost fost de acord că în toate țările UE există o criză a locuințelor, însă, în fiecare țară, se manifestă diferit.

„Nu este rolul Uniunii Europene să legifereze, dar este rolul Uniunii Europene acum să ia măsuri pentru a sprijini sau a rezolva criza locuințelor. Prin urmare, nu solicităm întotdeauna noi legislații, deoarece toate legislațiile trebuie să fie locale, ci solicităm acțiuni pentru a sprijini cele mai bune practici și capitalul investitorilor privați”, a mai spus Andreas Ibel.

Conferința privind locuințele are loc într-un moment decisiv: locuințele au ajuns în centrul agendei economice și sociale a Europei și nu mai reprezintă o discuție politică secundară.

Este o problemă structurală care are un impact direct asupra competitivității, mobilității forței de muncă, coeziunii sociale și rezistenței pe termen lung a economiilor europene.

„Dezvoltatorii aduc capacitate de execuție, disciplină de capital și viteză de livrare. Probabil că sunt singurii actori capabili să transpună intențiile politicilor în locuințe fizice la scară largă. Dacă Europa este serioasă în ceea ce privește creșterea ofertei, sectorul privat trebuie plasat în centrul soluției, nu la marginea acesteia”, a subliniat domnul Ibel.

Diminuarea costului de construire este esențială

 

Articol integral aici: https://arenaconstruct.ro/andreas-ibel-presedintele-build-europe-fara-investitorii-privati-nu-va-fi-rezolvata-criza-locuintelor/