Este vorba despre programul ”Casa Eficientă Energetic” ce va demara pe data de 15 septembrie.
Programul
Ne face plăcere să vă invităm la cea de-a patra ediție a ConstructFEST, un eveniment de referință pentru piața de construcții din România și, totodată, evenimentul care pune împreună cele mai
2020 a adus o multitudine de schimbări, atât din punct de vedere al fluctuațiilor resimțite la nivelul poziționării pieței de real estate, cât și din punct de vedere al comportamentului clienților
Este vorba despre cei care locuiesc în zone poluate. Noua lege prevede că cei care trăiesc în zone poluate timp de 30 de ani se pot pensiona mai devreme cu doi ani față de vârsta standard, fără
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a participat, astăzi, la dezbaterea cu tema ”De ce uităm? Ce am făcut cu clădirile degradate?”, organizată de Biblioteca
Pe 13 octombrie 2020, Comisia Europeană a lansat Access2Markets. Noul portal aduce într-un singur loc informațiile disponibile anterior pe Market Access Database (MADB) și Trade Helpdesk. În
Statul acordă 15.000 € printr-un nou program care vizează modernizarea locuințelor.
Este vorba despre programul ”Casa Eficientă Energetic” ce va demara pe data de 15 septembrie.
Programul
Multe dintre obiectivele relansării și dezvoltării economice în anul 2021 se bazează pe speranța accesării a fondurilor europene într-un ritm mai accelerat decât în perioadele anterioare. Însăși
România va avea la dispoziție un buget total de 100 miliarde euro în exercițiul de finanțare europeană 2021-2027, dintre care aproximativ 80 miliarde euro fonduri europene nerambursabile
Patronatul Societatilor din Constructii – PSC este organizatia care reprezinta interesele firmelor din sectorul constructiilor. De aproape 20 de ani, PSC este alaturi de constructori, producatori si
February 1, 2021
Digitalizarea este adoptarea sau sporirea gradului de utilizare a tehnologiei digitale sau a computerelor de catre o entitate, cum ar fi organizatiile, un sector industrial sau o tara.
Introducerea
PRIAevents și Consiliul Concurentei România vă invită la prima dezbatere online din acest an despre modificarea legii concurenței neloiale
Patronatul Societăţilor din Construcţii – PSC este membru al BUILD EUROPE, asociatia ce reprezinta dezvoltatorii imobiliari la nivel european şi afiliat prin Federatia Patronatelor Societatilor din Constructii - FPSC la Confederatia Antreprenorilor si Investitorilor din Romania – CAIR si Federatia Europeana din Industria Constructiilor. - FIEC .
PSC reprezInta interesele companiilor de constructii în cadrul comisiilor de dialog social de la nivelul ministerelor implicate în activitatea de construcţii si este membru fondator al FPSC - singura federatie reprezentativa la nivel de sector de activitate CONSTRUCTII .
Str. Alexandrina nr. 20-22
Bloc C4, Et. 2, Sector 1, București
Telefon: (+4) 0726 138 662
E-mail: office@psc.ro