ANUNŢURI
Ajutor de stat

 https://mfinante.gov.ro/domenii/ajutor-de-stat/anunturi-ajutor-de-stat

Începând cu data de 15.10.2026 se deschide sesiunea de depunere

Ministerul Finanțelor deschide, la 15 octombrie 2026, prima sesiune de depunere a cererilor de acord pentru finanțare în cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin H.G. nr. 486/2026. Bugetul alocat primei sesiuni este de 759 milioane de lei.

Schema are ca obiectiv stimularea investițiilor în industria prelucrătoare pentru realizarea unor produse cu deficit comercial și dezvoltarea regională prin investiții care contribuie la echilibrarea balanței comerciale a României. Bugetul maxim al schemei este de 5,313 miliarde lei, pentru perioada 2026–2036, iar numărul estimat al beneficiarilor poate ajunge la 200.

Investiții de minimum 50 milioane de lei

Pentru această schemă, proiectele trebuie să presupună investiții inițiale de minimum 10 milioane de euro, echivalentul a aproximativ 50 milioane de lei. Sunt eligibile întreprinderi nou-înființate sau întreprinderi aflate deja în activitate, inclusiv IMM-uri și întreprinderi mari, cu respectarea condițiilor prevăzute de H.G. nr. 486/2026 și Ghidul solicitantului.

Investițiile pot viza, între altele, înființarea unei unități noi, extinderea capacității unei unități existente, diversificarea producției sau schimbarea fundamentală a procesului general de producție. Investițiile de înlocuire nu sunt considerate investiții inițiale.

Relevanță directă pentru industria materialelor de construcții

Pentru sectorul construcțiilor, schema prezintă interes în special prin lista sectoarelor eligibile din industria prelucrătoare.

Sunt incluse, între altele, activități precum:

  • fabricarea plăcilor și dalelor din ceramică – CAEN 2331;
  • fabricarea cărămizilor, țiglelor și altor produse pentru construcții din argilă arsă – CAEN 2332;
  • fabricarea obiectelor sanitare din ceramică – CAEN 2342;
  • fabricarea cimentului – CAEN 2351;
  • fabricarea varului și ipsosului – CAEN 2352;
  • fabricarea produselor din beton pentru construcții – CAEN 2361;
  • fabricarea produselor din ipsos pentru construcții – CAEN 2362;
  • fabricarea betonului – CAEN 2363;
  • fabricarea mortarului – CAEN 2364;
  • fabricarea altor articole din beton, ciment și ipsos – CAEN 2366;
  • tăierea, fasonarea și finisarea pietrei – CAEN 2370;
  • fabricarea altor produse din minerale nemetalice – CAEN 2399.

Lista completă a activităților eligibile trebuie verificată în forma în vigoare a H.G. nr. 486/2026 și în Ghidul solicitantului.

Construcțiile și instalațiile pot face parte din investiție

Un aspect important pentru companiile care pregătesc proiecte industriale este că schema include în categoria activelor corporale construcțiile de orice tip, instalațiile tehnice, mașinile și echipamentele noi asociate investiției inițiale.

Prin urmare, proiectele de dezvoltare a unor capacități de producție eligibile pot genera, indirect, oportunități pentru întregul lanț de furnizori: constructori, proiectanți, instalatori, producători și furnizori de echipamente și materiale.

Pentru companiile din construcții, este important însă de precizat că beneficiarul schemei trebuie să desfășoare o activitate eligibilă din industria prelucrătoare. O firmă de construcții care execută lucrări pentru un beneficiar al schemei nu devine, prin acest fapt, beneficiar al ajutorului de stat.

15 octombrie – 25 noiembrie 2026

Prima sesiune se deschide la 15 octombrie 2026 și are o durată de 30 de zile lucrătoare. Cererile de acord pentru finanțare, împreună cu documentele justificative, pot fi depuse online până la 25 noiembrie 2026, ora 17:00.

Depășirea termenului și orei-limită atrage respingerea automată a cererii. Pentru clarificări, Ministerul Finanțelor pune la dispoziția operatorilor economici formularul de asistență dedicat ajutoarelor de stat.

Ministerul Finanțelor a precizat că, în cazul unui interes deosebit și în situația în care valoarea ajutorului solicitat depășește semnificativ bugetul de 759 milioane lei, bugetul sesiunii poate fi suplimentat.

Un semnal pentru investițiile industriale din România

Lansarea schemei HG nr. 486/2026 vine într-un context în care România urmărește creșterea producției interne și reducerea dependenței de importuri pentru anumite categorii de produse.

Pentru industria construcțiilor, efectul poate depăși zona producătorilor eligibili. Dezvoltarea unor noi capacități de producție pentru ciment, beton, produse ceramice, materiale minerale sau alte produse destinate construcțiilor poate însemna proiecte industriale de amploare și, implicit, cerere pentru servicii de proiectare, construcții, instalații, montaj și echipamente.

PSC recomandă companiilor din sector să urmărească această oportunitate atât din perspectiva accesării directe, pentru companiile care desfășoară activități eligibile, cât și din perspectiva proiectelor industriale care vor intra în piață și pot genera noi contracte pentru constructori și furnizori.

Informații oficiale

Documentele aferente schemei – H.G. nr. 486/2026, Ghidul solicitantului și Ghidul de plată – sunt disponibile prin Ministerul Finanțelor. Ghidul solicitantului a fost aprobat prin Ordinul nr. 923/2026, iar Ghidul de plată prin Ordinul nr. 1.112/2026.

Ministerul de finante